Valori corporative

Valori comune în holdingul TRUMF:

Sinceritate

  • Ne informăm reciproc, cu sinceritate, despre toate aspectele, care sunt importante nu numai pentru noi, dar pot fi importante și pentru colaboratorii noștri.

  • Dacă avem o altă opinie decât ceilalți, o exounem. Dacă nu-i convingem pe ceilalți, respectăm concluzia majorității.

  • Îi ascultăm activ pe cei din jur și respectăm opiniile lor.

  • Solicităm sinceritate și de la alții.

  • În cazul unor probleme nu căutăm vinovatul, ci cauza și soluția.

  • Suntem deschiși ideilor noi și propunerilor de îmbunătățire.

  • Suntem asertivi și știm să spunem nu, dacă bunul comun este în pericol.

Atitudine pozitivă

  • Suntem serviabili și empatici.

  • Știm să apreciem și să mulțumim.

  • Ne bucurăm de succes, și de succesul celorlalți.

  • Dacă reproșăm cuiva ceva, atunci o facem cu corectitudine.

  • Acceptăm critica.

Profesionalism

  • Cunoaștem, cu toții, cu exactitate obligațiile, competențele și poziția fiecăruia.

  • Ne străduim să avem cât mai multe cunoștințe despre domeniul nostru și îmbunatațim continuu aceste cunoștințe.

  • Ne împărtășim cunoștințele cu ceilalți colegi din TRUMF.

  • Ne respectăm acordurile și ducem la bun sfarșit promisiunile. Avem încredere în noi.

  • Rezolvăm problemele - nu le amânăm.

  • Recunoaștem greșeala și învățăm din ea.

Stabilitate

  • Obținem performanțe ridicate și stabile.

  • Recunoaștem valorile stabile și avem opinii stabile.

  • Nu schimbăm des procedeele și regulile.

Spiritul de echipă

  • Noi" e mai mult decât "eu".

  • Ajutăm pe cei mai slabi.

  • Ne respectăm.

  • Respectăm regulile.

  • Nu tolerăm indolența.

Încredere

  • Avem încredere în ceilalți.

  • Ne adresăm fără teamă superiorilor sau colegilor noștri.

  • Muncim și acționăm aftfel incât să nu denigrăm încrederea colaboratorilor.